Despre mine

Sunt convins că majoritatea dintre voi apreciati arta, frumosul, admirați și vă întrebați cum poate arăta atât de bine o fotografie sau un film. Eu mi-am admirat soția de câd am cunoscut-o, ea fiind pictoriță mă întrebam tot timpul de unde are atâta răbdare și imaginație să creeze acele tablouri minunate. Am încercat să pictez de multe ori dar în zadar, în ciuda laudelor nu mă simțeam în largul meu. De mic mi-am dorit să fiu inventator, să descopar ceva, de aceea cred am ajuns inginer. Totuși invenția înseamnă creație iar creația poate fi artistică.

Deoarece sunt un împătimit al tehnologiei, am descoperit că aceasta se contopește foarte bine cu creația prin intermediul aparatului foto. Totul a început în 2008 când am primit cadou un aparat foto DSLR de la tatăl meu. De atunci cochetez cu fotografia și am devenit dependent. În anul 2014 am participat pentru prima dată la un festival de arte vizuale unde am cunoscut oameni minunați prin intermediul carora am descoperit ce se află în spatele unui film reușit. Am fost fascinat cât de complexa și de provocatoare poate fi creearea acestuia. De atunci citesc foarte mult și mă perfecționez în această direcție. În anul 2015 filmul documentar creat de mine și Natalia a luat premiul 1 în cadrul festivalului VSLO.

În ciuda faptului că evenimentele se aseamănă în ziua de azi, oamenii fac diferența. Rolul meu nu e doar de a imortaliza clipa ci de a retransmite emoția. Complexitatea creării unui film impreuna cu provocarea de a transmite povestea evenimentului mă țin în priză și aproape de pasiunea mea.